Balea Lac si Cascada

Balea Lac

Aflată in rezervatia naturala Valea Bîlii la o altitudine de 2034 metri, Balea Lac este unul dintre locurile preferate de turiştii de weekend, dar şi de pasionaţi ai alpinismului amator.

A sosit si mult aşteptatul weekend. Planuri mari, oameni plini de entuziasm, atmosfera perfectă pentru un weekend perfect.

Locaţia: Bâlea Lac & regiunea din jurul lacului. Plecarea a avut loc pentru unii din gara Sibiu cu clasicul personal de Braşov, un fel de mocaniţă updatată. Trenul Sibiu - Braşov nu trece prin apropierea lacului aflat la mai bine de 20 de km de cea mai apropiată haltă, Cârţa sau Cîrţa (nici autorităţile nu sunt sigure). Însă dacă dispui de prieteni binevoitori cu maşină se poate face un artificiu de mers juma - juma masina & tren.

Am fost cazaţi la o cabană, însă după condiţiile pe care le-am avut pot afirma că era de fapt pensiune. Nu are rost să menţionez chestiuni de igienă, nu era cazul, apă caldă, living frumos decorat, chiar şi TV, totul la "exorbitantul" preţ de 25 RON - noapte(recunosc, am avut si ceva pile).

După tradiţionalul grătărel şi un party mai timid, dimineaţa am plecat spre acel lac despre care am auzit mult prea mulţi ani la rând, însă nu avusesem ocazia să-l văd cu ochii mei. Drumul cu maşina până acolo e pur şi simplu spectacular, atât din punct de vedere al priveliştii, cât şi a modului în care este amplasată soşeaua. Dacă eşti începător (precum eu) nu te-aş sfătui să conduci până la Bâlea Lac.

În poze, pliante, agenţii de turism vezi Lacul Bâlea prezentat ca un loc în mijlocul pustiului, linişte deplină, locul perfect de relaxare. Dar nu e aşa. Locul e împânzit de maşini parcate în locuri în care nu te aştepti, o parte din vină o poartă categoric autorităţile pentru că nu exista nici un fel de organizare a traficului, rişti să fi lovit de maşini oricând. Dacă maşinile nu erau destul, o să găsesti acei comercianţi obositori cu tâmpeniilor de la pălăria de cowboy până la pixul ce te electrocutează. Nu spun că la Bâlea e mai rău, aşa e în toate staţiunile de la noi, lucruri care nu au absolut nici o legătură cu obiectivul turist. Dar deh, aşa e românul, in loc să-şi cumpere acolo o vedere cu locul, mai bine cumpară o perucă de clovn.

Acestea sunt doar aspecte administrative care nu prea contează dacă vi hotărât să savurezi peisajul. Vrei puţină adrenalină? Nici o problemă, ai ocazia să-ţi dai drumul pe o coardă de 100 m la o viteză ameţitoare şi un preţ accesibil.

Dacă vrei sa vezi Lacul Bâlea în toată măreţia lui, te sfătuiesc sa urci pe unul din munţii cel înconjoară. Însă îmbrăcămintea trebuie sa fie una adecvată, am simţit-o pe pielea mea, tricou şi geacă de vară exclus :P Traseul e mediu după părerea mea de amator, multe pietre stânci, înconjurat de prăpastie după prăpastie. O dată ajuns pe creastă, senzaţia e unică. Peisajul presupun că-ţi taie respiraţia, spun asta pentru că am avut ghinionul să prind o ceaţă cu o vizibilitate sub 5 m. De-a lungul traseului o să întâlneşti stănci marcate cu diferitele persoane care şi-au pierdut viaţa pentru o pasiune.

După ce te-ai săturat de urcat-coborât, urmează tunelul spre Piteşti, o construcţie din vremea lui "Ceaşcă", impresionantă de altfel, păcat că in ziua de azi nu se mai fac asemenea contructii, dar cand mă gandesc cum arată drumurile, mai bine tac. Imediat cum iesi din tunel parcă intri într-o lume nouă, soarele mai mereu prezent, ceaţa fiind blocată în spatele tunelului. Tot in capătul tunelului îţi iese in cale o prăpastie enormă, în care se odihneşte scheletele unei maşini, martoră a unui accident teribil. Pereţii din jur sunt îmbrăcaţi de ravene şi oaşe (mersi Lumi de info ;) ), iar din când în când treci pe sub pasaje care te protejează de rocile care cad mai mereu pe carosabil.

Următoarea oprire e cabana Capra, denumire venită probabil de la Lacul Capra (?). Aici înfometaţi după un traseu sănătos de munte, ne gândim optimişti la bunătăţile tradiţionale a unei cabane de munte. Însă acelaşi tip de restaurant urban. Servirea cât se poate de proastă, iar meniul te făcea să crezi că eşti într-un fast-food de Sibiu. De sigur pe meniu apăreau diferite denumiri de măncăruri rustice, însă niciuna disponibilă. M-am mulţumit cu un piet de pui şi un Pepsi neruşinat de scump. Dar ce mai contează, nu pentru mâncare am venit. Cabana e amplasată strategic, din geamul restaurantului zăreşti o cascadă îngustă de munte, pe când afară sfârâie carnea pe grătar.

Cu burţile pline la întoarcere, ne oprim la Cascada Balea, loc de unde poţi lua telecabina până la Bâlea Lac pentru un preţ modest. Însă dacă prinzi curaj şi vreo 2-3 prieteni cu spirit, merită să mergi până la poalele cascadei. Traseul până acolo (da, am fost printre cei 2-3 prieteni curajoşi) e de 50 de minute, primele 30 de minute sunt foare lejere, asemănător cu un drum de ţară. Dar ultima parte a traseului constă mai mult într-un căţărat printre stânci şi rădăcini de copaci, accesibil însă şi amatorilor asemenea mie. O dată ajuns acolo, senzaţia e fenomenală, te simţi pătruns de energia cascadei care are o înălţime de peste 60 de metri.

Ajunşi în Cârţa cu 2 ore mai devreme suntem întâmpinaţi de un cuplu-turisti în căutarea unui mijloc de transport spre Sibiu. Numai bine, unul dintre prieteni lucreaza la centrul pentru informare a turiştilor din Sibiu. După ce îi lămurim, ne aşezăm ca tot românul pe peron la o bere şi un film (pe laptop). Mare ne este minunea când zărim mândria ingineriei româneşti cum se apropie de haltă, Săgeata Albastră.

Ajunşi la miezul nopţii în casele/căminele noastre adormim mai repede decât obicei, poate din cauza aerului de munte sau poate mulţumiţi că Romanica noastră şi-a păstrat demnitatea si respectul din trecut.